NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

• Toate Numerele revistei NOUA ARHIVA ROMANEASCA sunt - si isi propun sa fie - dezbateri deschise . Toti cei ce detin documente in ceea ce priveste temele propuse - sau puncte de vedere apropiate sau diferite de cele publicate aici - le pot comunica adresandu-se redactiei .Numarul prezent cuprinde :
• O declaraţie a lui Sabin Manuila, din 1959, despre anul 1944
• SECRETE DE RAZBOI - Ion Coja: „23 August 1944, o zi decisivă în istoria Germaniei. Decisivă în bine sau în rău?“
• Elena Buică-Pickering : Istorie orală recentă - „Războiul al Doilea“
• “LOCURI ” ABANDONATE - Alexandru Vlahuţă: „Insula Şerpilor“
• Alexandru Nemoianu: „Câteva amintiri despre părintele Coriolan Buracu“
• ISTORIE NECUNOSCUTA - Toma Ostris :”Generalul Berthelot la Mehadia “
• DOCUMENT - Liviu Popp: „Adevăruri despre Brâncuşi“
• ~Pompiliu Comşa: „O savuroasă carte de istorie gălăţeană“
• Maria Vera Neagu: „Pomenirea Episcopului Iosif Traian Bădescu“
• PAGINI IGNORATE - Florin Contrea: „Aurel Contrea – un clasic al literaturii româneşti din Banat (1895-1968)“
• Ion Coja: „Calvarul prizonierilor ruşi în Romania?“
• Luchian Deaconu: „ Însemnări zilnice “ de I. Navirlie
• Ion Pachia Tatomirescu: „Istoria trăită la faţa locului“
• Violeta Ionescu: „Vulturul Ilie – mascota aerodromului de la Buzău“
• Elena Buică : „Veronica Micle (22 aprilie 1850 – 6 august 1889). Cea mai frumoasa poveste de iubire a literaturii romane“
• DOCUMENTE UITATE - Petru E. Papp: „Asasinate politice in 1919, în Transilvania“
• Cezar Adonis Mihalache: „Eroii uitaţi de la Vadu Roşca“
• ~Semnatarii ” Declaratiei de la Budapesta” (iunie 1989)

===============================================================

DIN NUMERELE ANTERIOARE :

• A FOST PATRIARHUL TEOCTIST ASASINAT? - Ipoteze într-un documentar CIVIC MEDIA>>cititi mai multe aici >>>
• DEZVALUIRI - O altă faţă a „dizidentului Suto Andraş“, unul din eroii evenimentelor de la Tg. Mureş, din 1990
• Ion Coja: „Definiţia legionarului nebun“
• RADIOGRAFIA UNUI MASACRU - Corneliu Florea: „Ploieşti, 1 August 1943 şi după“
• DOCUMENTE INCENDIARE - Ovidiu Vuia în corespondenţă cu Pamfil Şeicaru
• Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Înţelepciunea şi curajul întemeietorilor noştri de ţară“
• CHIPURI UITATE - Violeta Ionescu : Urmaşii lui „Baba Novac”
• ARHIVE IGNORATE - Radu Botiş , Mircea Botiş : „Activitatea desfăşurată de către preotul Vasile Lucaciu în America în scopul realizării Marii Unităţi Naţionale“
• ARHIVE IGNORATE - Şerban Andronescu : ” Mihail Fărcăşanu “
• CHIPURI UITATE - Iosif Popa: „Bihoreni cu care ne mândrim“
• ISTORIA DE NEUITAT - Nicolae Nicoară-Horia: „Arad - Alba Iulia 1918“
• A FOST PATRIARHUL TEOCTIST ASASINAT? - Ipoteze într-un documentar CIVIC MEDIA
• INCENDIAR! Şerban Andronescu revizuieşte „istoria falsificată” despre Gustav Pordea, primul parlamentar european român (un interviu inedit de Ion Măldărescu)
• Un gând pentru Emil Satco
• FAPTE MARI, ASTĂZI UITATE - Oscar Han: „Sculptorul Paciurea“
• Iosif Toma Popescu: „Luptând contra defăimării, pentru triumful adevărului: În teritoriile controlate de guvernul român n-a fost holocaust!“
• „SCANDALUL REDOBÂNDIRILOR“ RESCRIE ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTR-UN MOD INCALIFICABIL! - un punct de vedere al lui Corneliu D. Pop
• CHIPURI DE NEUITAT - Arhimandritul Sofian Boghiu evocat de Virgil Cândea
• Adrian Botez: „HOLOCAUSTUL“ ŞI…RESTUL LUMII!!!… - plus un preşedinte care se numeşte Băsescu…
• Pentru a citi texte , documente si comentarii din numerele anterioare , apasati aici>>>>

DECLARAŢIE
Subscrisul Dr.Sabin Mănuilă, domiciliat în New York, USA, 945, 5th Avenue:
- fost Director General al Institutului Central de Statistică al României între anii 1932-1947;
- fost Director General în Ministerul Sănătăţii (1927-1932);
- fost Subsecretar de Stat la Preşedenţia Consiliului de Miniştri (1944-1945);
- membru corespondent al Academiei Române;
- membru al Academiei de Medicină şi al Academiei de Ştiinţe;
- actualemte membru al Comitetului Naţional Român;
declar următoarele: În una din ultimele zile ale lunii mai 1944, m-a invitat Dl IULIU MANIU, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc şi fost Prim-Ministru, să viu la locuinţa sa din Snagov-Ilfov, care locuinţă era situată în casa familiei mele. >>>

Sunt mulţi germanii care cred că ceea ce s-a petrecut la Bucureşti în ziua de 23 August 1944 a fost momentul decisiv în pierderea celui de al 2-lea război mondial. Mulţi sunt şi germanii care nu ştiu nimic despre ziua de 23 August 1944. Pe scurt, pentru cei care nu cunosc subiectul, vom rezuma mai jos semnificaţia şi consecinţele celor petrecute la Bucureşti în ziua de 23 August 1944, cu intenţia deschis asumată de a demonstra cât este de falsă ideea unor germani că (1)„la 23 august 1944 românii i-au trădat pe nemţi”, că (2)„dacă românii nu părăseau Axa în august 1944 şi luptau până la capăt alături de germani, războiul s-ar mai fi prelungit cu încă cel puţin şase luni, timp suficient ca industria germană să finalizeze proiectul de fabricare a armei lor secrete, adică a bombei atomice nemţeşti”, iar soarta războiului ar fi fost alta. Sunt destul de mulţi germanii care nu-i pot „ierta” pe români pentru cele petrecute la 23 august 1944, pentru consecinţele acelei zile fatidice…
Se poate spune că în acea zi HITLER l-a pierdut pe aliatul său european cel mai serios, mai de nădejde, singurul dintre aliaţii europeni pentru care HITLER avea un respect autentic, deplin. Este vorba de mareşalul ION ANTONESCU, conducătorul României în intervalul 6 septembrie 1940 – 23 august 1944. >>>Ion Coja>>>

Mult am stat pe ganduri dupa ce am legat vorba cu mai multi batrani ai satului in care m-am nascut, Tiganesti din judetul Teleorman. Ma intorsesem la vatra strabuna simtind ca sunt datoare catre inaintasii mei sa scriu ceva despre ei. Incercam sa ma documentez in vederea intocmirii monografiei “Gand purtat de dor” la care incepusem sa lucrez si faceam vizite celor care sunt un depozitar de amintiri, adevarate izvoare pentru infaptuirea cartii ce-o proiectasem. Ma duceam in vizite avand in minte un plan, o anume viziune si o anume stare de spirit si de cele mai multe ori veneam cu ele rasturnate. Notasem mai multe date despre obiceiuri si traditii, despre eroismul celor care au luptat pe front, despre colectivizare, despre activitatile culturale ale intelectualilor din Tiganesti si multe altele. Socoteam ca am destule date despre cei care au luptat pe front. Cu ce mai stiam si eu de la tata si din alte surse, ma declaram multumita. >>>>

(fragment din “Romania Pitoreasca”):Răsare soarele scânteietor din geana depărtată a mării. Razele aştern brâie verzui, galbene şi roşii pe întinsul neteziş al apei. Pământul se retrage în urma noastră. Încet Sulina se pleacă, se scufundă sub valuri. Copacii, catargurile, sulurile negre de fum, toate se şterg; albastra boltă a cerului se lasă ca un coviltir uriaş peste pustietatea lucie a mării.

După două ceasuri de plutire spre răsărit, zărim înaintea noastră o movilă albă. Acolo-i insula Şerpilor. De departe par ruinele unei cetăţi fantastice înfipte în valuri. La vreo sută de paşi vaporul se opreşte. O barcă ne ia, şi peste câteva minute punem piciorul pe ţărmul pietros al acestui singuratec ostrov. Un dorobanţ chipeş, frumos, vine vesel înaintea noastră. El ştie că odată cu noi i-au sosit merindele de la Sulina.

— Nu ţi-e urât aici, leat? — îl întreb ca să intru în vorbă — pe când ne urcăm încet spre farul din vârful insulei. >>>>

Părintele Coriolan Buracu a fost una dintre marile personalităţi ale Văii Almajului din Banatul muntos. Realizările lui se întind în domeniul păstoraţiei, culturii şi promovării idealurilor româneşti. Sunt destul de multe studii şi articole care au prezentat activitatea Părintelui Coriolan Buracu şi fără îndoială că altele le vor urma. În cele ce vor decurge voi prezenta doar câteva amintiri personale legate de aceasta mare personalitate care a fost a Văii Almăjulului dar şi a familiei lui. Aceste amintiri se leagă de documente păstrate în casa Boldea din Borlovenii Vechi şi în memoria colectivă a familiei mele. Părintele Coriolan Buracu a fost nepotul învăţătorului Pavel Boldea (1842-1917) din Borlovenii Vechi care a avut descendenţi direcţi pe: Pavel Boldea (ulterior Protopop şi Colonel K.u.K, având o strălucită carieră), pe Grigore, Remus, Călina şi Măriuţa. Călina s-a măritat în familia Buracu în Prigor şi a avut pe Coriolan Iosif, Tudosia şi Elena. >>>>

Generalul francez Berthelot cãlãtorea cu un eşalon feroviar de la Bucureşti la Timişoara. A oprit în gara Mehadia pentru a rãspunde ovaţiilor sutelor de români, mobilizaţi de preotul Coriolan Buracu, luptãtor pentru reîntregirea neamului românesc. Generalul francez Berthelot a împiedecat ca armata germanã sã urce în Moldova, la Iaşi, unde se refugiase guvernul român. Apoi, el va pune la respect armata sârbã, ce mişuna prin Banat, inclusiv la Mehadia, preocupatã de-a împiedica Unirea Banatului cu Patria Mamã. Sârbii voiau întregul Banat istoric! Sfatul Ţãrii, în semn de mulţumire, i-a dãruit generalului o moşie în Judeţul Hunedoara, ca sã-i fie loc de odihnã pe timp de varã. La Tribunalul din Bucureşti este înscrisã pe numele sãu proprietatea din localitatea Fãrcãdin, moşia avea: 166 jugãre din care: 79 jugãre „arãtor” (arabil), 17 jugãre fâneţe ºi pãşune, 13 jugãre „pomet” (pomiculturã), 7 jugãre vie şi 50 jugãre pãdure, precum şi un rând de case şi o grãdinã. „Moşia e frumoasã şi îi urãm sã o stãpâneascã în fericire şi sãnãtate”, conchide actul de împroprietãrire. (Manuscris aflat în arhiva NDP). Prin aceastã donaţie se cãuta, între altele, cultivarea relaţiilor de prietenie cu sora noastrã mare, Franţa, care de fiecare datã, la greu, a fost alãturi>>>>

Fragment dintr-o scrisoare - marturie: Am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lânga Tg.Jiu. Parintii sai au fost directori la scolile din Tg Jiu: cea de baieti si cea de fete. Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar in Tg.Jiu ca sa fie aproape de scoala. Intr- o vara, când se plimba prin parcul dela Tg.Jiu l-a intâlnit pe Brâncusi in parc. Ei se cunosteau, caci fusesera colegi in clasele primare. L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca sa cerceteze locul in parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate in memoria eroilor din primul razboi mondial. Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu. Astfel ca atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat. Traian era suparat când imi povestea ca comunistii au schimbat adevaratele nume ale operelor lui Brâncusi si anume: - Nu se chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat
de eroii nostrii. >>>>

Prin intermediul prietenului Marian Filimon, liderul Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi, primesc masivul volum, căci are peste 600 de pagini, scris cu mult talent şi mai ales cu migală de colegul de vise literare adolescentine, via profesorului Gogoţ, care se recomandă drept Tudose Tatu. ’’Istoria trudită a fabricilor uitate’’, relevă lumea industrială a Galaţilor între 1829-1948, fabricile vechi dispărute, altele trecute doar ca ziduri şi cele mai bătrâne încă vieţuitoare. Teddy îmi înlătură grija, justificată până la un moment dat, că după reputatul Paul Păltânea este vid în domeniu. Ba mai mult dacă Profesorul se ferea să atingă valurile contemporaneităţii sau împrejurimile lor, poate şi pentru că suferise destul prin puşcăriile comuniste, noul istoriograf al acestor locuri nu se sfieşte a folosi verbul tăios pentru a vorbi despre realitate. Începe periplul de la cherhanale, numite empiric de uni ateliere şi continuă scoţând la lumină tot ce este mai preţios în Portul de Aur. Paginile sale au parfum de epocă, propunându-vă un nou Alexandru Vlahuţă, dar vorbesc şi despre miliţienii culturali sau ziariştii pomanagiţi. Apar şi nea Gogu, pantofarul, fabrica de sifoane a lui Sterea Alexe, fraţii camionagii Vasiliu, totul în refren de Valurile Dunării şi într-o carte ce se vrea şi este de căpătâi. >>>Pompiliu Comşa>>>

La 29 aprilie curent, a fost savarsit un parastas de pomenire pentru Episcopul Iosif Traian Bădescu (1858-1933), care a păstorit Episcopia Caransebeşului între anii 1920 şi 1933 şi de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani. La slujba de pomenire a luat parte şi Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teofan Savu, Mitropolitul Olteniei şi Mitropolitul ales al Moldovei şi Bucovinei. Un parastas de pomenire a mai fost săvârşit anul acesta la 8 martie, atunci când Prea Sfinţitul Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaiei şi Prea Sfinţitul Episcop Lucian al Caransebeşului au fost în pelerinaj la mormântul vrednicului de pomenire Episcop de Caransebeş Iosif Traian Bădescu, ce se află în cimitirul din localitatea Eşelniţa, judeţul Mehedinţi.
Muzeul parohial de la Eşelniţa, înfiinţat în urmă cu câţiva ani de Pr. Sever Negrescu, păstrează importante mărturii despre viaţa ierarhului Iosif Traian Bădescu, primul episcop bănăţean, a cărui activitate a rămas în conştiinţa tuturor ca fiind rodnică şi trainică atât din punct de vedere spiritual cât şi administrativ. Episcopul a lăsat prin testament să fie înmormântat în satul în care a copilărit şi unde tatăl său a păstorit ca preot vreme de 50 de ani şi ca slujba să fie oficiată de un singur preot, Ieromonahul Macarie Guşcă.

Nimic nu poate fi mai fascinant decât să ştii că ai contribuit cu ceva la înălţarea spirituală a neamului tău, a locurilor tale natale. Când pentru a-ţi aduce la îndeplinire idealul trebuie să înfrângi dificultăţi majore, bucuria învingerii finale este cu atât mai adâncă şi mai adevărată. Aceste gânduri trebuie să fi frământat sufletul poetului şi dascălului, omului de aleasă cultură al Banatului, şi tatăl al meu, Aurel Contrea, atunci când, înaintea izbucnirii primului război mondial, se pregătea să-şi facă cunoscută publicului, prima sa poezie. Momentul era dramatic. Dornic de a-şi împlini un destin prin mijlocirea cărţii, a ales Şcoala normală – Preparandia din Arad, în anul 1916, părăsindu-şi pentru un timp Comloşu Mare, comuna sa natală din pusta Banatului, unde făcuse primii paşi pe calea vieţii şcolare, îndrumat fiind de cunoscutul dascăl şi luptător pentru drepturile românilor, Iuliu Vuia. A văzut lumina zilei la 16 octombrie 1895. Părinţii săi erau simpli ţărani, dar iubitori de carte. Într-o fotografie de epocă, tatăl său, Sofron Contrea este înfăţişat în mijlocul corului din localitate, cu privirea sa mândră, ce inspiră respect. >>>>

( august 1944- octombrie 1949)
Volumele « România între abandon si crucificare. august 1944-octombrie 1946 », Ed. de Sud, 2000, 226 p. si « România între abandon si crucificare. 1946-1949 », Ed. de Sud, 2000, 275 p. au fost si, din pàcate, au ràmas doar primele din càrtile pe care le-am proiectat a fi consacrate fenomenului numit « Procesul comunismului ». Din pàcate, tirajul limitat a fàcut ca nici aceste prime càrti sà nu ajugà la toti cei ce sunt interesati de cunoasterea modului cum s-a instaurat acest regim ilegitim si criminal.
Tocmai de aceea, încercàm sà ràspundem, difuzînd pe Net volumele amintite mai sus, nevoii pe care o resimt atît cei ce au tràit cumplitii ani ai instauràrii regimului comunist dar si generatiile mai tinere de a gàsi ràspunsuri la întrebarea de ce si cum a fost posibil ca România sà accepte si sà suporte timp de mai mult de patru decenii aceastà « brutalà întoarcere la sàlbàticie. »
Autorul însemnàrilor, magistratul Constantin I. Nàvîrlie (1882-1959), a consemnat zilnic evenimentele, întîmplàrile, impresiile si cugetàrile personale de-a lungul a aproape patru decenii, începînd din vara fierbinte a anului 1916 si încheind cu îngheturile nimicitoare ale comunismului anului 1952, într-un impresionant numàr de caiete, repertoare si carnete. >>>>>

De obicei, aviatorii se feresc de vulturi, şi în general de orice pasăre care ar putea să le perturbe zborul. Dar pe Ilie… nu l-au întâlnit în cer, ci – culmea – pe pământ. Pentru că Ilie, vulturul, era şi el pământean, ca toţi pământenii… Mergea pe stradă, prin piaţă, prin restaurante, prin gară, pe aerodrom, se amesteca cu trecătorii, era un obişnuit al locului. O apariţie ciudată. Oamenii îl ocroteau, îl hrăneau. Era… de-al lor.
Era un vultur mare, cam de statura unui om, spun cei care l-au cunoscut. Venise, nu se ştie de unde, şi se pripăşise la frizeria din spatele gării. Se familiarizase cu aerodromul, cu avioanele, cu aviatorii, îi cunoştea pe cei care îi dădeau de mâncare. Ştia, chiar, când vine la aterizare avionul prietenului său şi îi ieşea în întâmpinare. Mai ştia, de asemenea, când sosea acceleratul de Bucureşti. Venea pe peronul gării şi se posta chiar în dreptul vagonului restaurant, pentru că… mai avea acolo un prieten, chelnerul care-i arunca întotdeauna ceva de mâncare. Lumea era obişnuită cu el, şi el cu lumea. >>>Violeta Ionescu>>>

Daca vrei sa scrii despre Veronica Micle, sa ii citesti poeziile sau corespondenta, sa ti-o imaginezi vazand-o cu ochii mintii, nu poti s-o faci decat luand-o impreuna cu Mihai Eminescu, caci dragostea ce i-a legat, a creat si cele mai frumoase poezii de dragoste ale limbii noastre si cea mai frumoasa poveste de iubire a literaturii romane.
Gandind la frumoasa lor poveste de dragoste, cred ca putine sunt femeile care sa nu fi visat sa fie iubite ca Veronica, si putini barbatii care sa nu fi visat sa intalneasca iubirea intruchipata intr-o femeie asemenea ei .
Eminescu, poetul-om, a fost fascinat de frumusetea feminina a Veronicai. Eminescu a fost si iubit, dar si contestat in timpul vietii, dar numarul celor care l-au contestat a fost foarte mic in comparatie cu cei care l-au iubit. Cu toate acestea, iubirea tuturor a fost eclipsata de acea mare iubire a unui “chip de inger dragalas”. Iubirea dintre acest “inger blond”, Veronica, si Eminescu a fost mare, adanca, a invins totul si a reusit sa existe dincolo de rautatile unor oameni care ii voiau despartiti. Au fost si cateva “focuri de paie” starnite de Cleopatra Lecca-Poenaru sau de Mite Kremnitz, dar chipul Veronicai le-a sters repede urma. >>>>>

Asa au fost ucisi, în 1919, patriotii Ioan Ciordas si Nicolae Bolcas

Deşi s-au împlinit 50 de ani de la rascoala anticomunista de la 4 decembrie 1957 din satul vrâncean Vadu Roşca, nimeni nu a fost dornic să preţuiască memoria acelor adevăraţi eroi, fie şi printr-o simplă aducere aminte. Poate dacă ar fi năvălit apele, şi-ar fi adus aminte şi guvernanţii de Vadu Roşca, dar aşa, cei ce au luptat şi nu au fost cu nimic mai prejos faţă de la Braşovul revoluţionar, ori Timişoara de mai târziu, au fost daţi uitării.
Dar dacă uitarea nu este suficientă pentru a ucide, batjocura o poate face din plin. Batjocura la care, autorităţile, atât de false când vine vorba de omagierea Eroilor, se pricep de minune, ţăranii care ar fi trebuit acum cinstiţi, măcar câţi or mai fi rămas, sunt şi umiliţi de funcţionarii statului roman.
Poate nu ar trebuie să ne mai mire nimic… Nici faptul că autorităţile nu s-au îngrămădit la Vadu Roşca (deh, dacă a trecut campania, nici presa care era atât de vociferantă cu trecutul repugniat de nişte farisei nu a spus nimic, tăcând mâlc), nici trista realitate în care se află astăzi ţăranii-eroi de atunci… Nu. Nu trebuie să ne surpindă nimic. Căci, pentru ei, ca şi pentru alete milioanme de români, nu s-a schimbat nimic. Sunt batjocorţi la fel, sunt ucişi încet cu încetul. >>>>>

Reprodus din ziarul ” Natiunea” , Bucuresti, nr.15/septembrie1990 , pag.7

„Declaraţia de la Budapesta“ – amănunte senzaţionale

Menţionata uneori –căci interesul protagoniştilor şi al complicilor este să se treacă vâmzarea de ţară sub tăcere – „Declaraţia de la Budapesta“, din iunie 1989, se cunoaşte puţin şi imprecis. În afară de obiectivele ei (ce stipulează faptul că Românii şi Maghiarii s-ar fi format în acelaşi spaţiu geografic – ??! – şi ca, deci, Transilvania ar fi „un spaţiu de complementaritate“ căreia îi trebuie garanţia „autonomiei“!!!), mai nimic nu a penetrat dincolo de zidul de tăcere al conspiraţiei anti-româneşti, unde participă şi aşa-zişii intelectuali „români“. Abia astăzi, după cercetări dificultoase, suntem în măsură să aducem amănunte.

Semnatarii iniţiali au fost, din partea românească, Stelian Bălănescu (din partea Cercului Român din R.F.G.), Mihnea Berindei (vice-preşedinte al Ligii pentru apărarea drepturilo omului în România – LDHR, Paris), Ariadna Combes (vicepreşedinte LDHR, fiica Doinei Cornea), Ion Vianu (LDHR – Elveţia), Dinu Zamfirescu (din partea Partidului Naţional Liberal), Mihai Korne (directorul revistei „Lupta“ – Paris). Din partea maghiară, au semnat lideri ai Frontului Democratic Maghiar (Antal G. Laszlo, Balogh Julia, Biro Gaspar, Fur Lajos, Keszthely Gyula, Molnar Gustav, Illyes Maria şi actualul ministru de externe, Geza Jeszinsky). Înţelegerea a fost parafrată în data de 16 iunie 1989. Ulterior, au mai semnat, din partea maghiară,şi alte persoane şi organizaţii (Rockenbauer Zoltan şi Vagvolgyi Andras pentru Federaţia Tinertului Democrat), Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania – prin Kiss Bela, preşedinte – redacţia revistei „2000“, prof. Bela Kalmann, Bojtar Endre etc. Textul declaraţiei s-a transmis, în felul unui apel către românii din România (??), în ziua de 18 iunie 1989, aât la BBC cât şi la „Europa Liberă“. Presa din Ungaria a fost mai lentă chiar, publicând acest text o zi mai târziu. Au mai semnat, în acelaşi moment, şi alţi „români“, al căror nume s-a ascuns până acum mediilor politice şi jurnalistice din România. Iată-i: Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea, Doru Braia, Bujor Nedelcovici, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dumitrescu, Eugen Ionescu, Marie-France Ionesco, Adrian Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, George Barbul, Dina Brătianu-Missirliu, Al. Missirliu, Ileana Verzea.>>>>>>>

Prea putin cunoscut de publicul larg , un document de acum cateva sute de ani a inceput sa circule de un anumit timp si este citit cu mult interes .Il prezentam si noi aici , anuntand ca , in numerele viitoare , vom reproduce mai multe texte cu continut profetic privitoare la Romania .

Paul de Alep : O profetie care vesteste sfarsitul Romaniei ?>>>citeste aici >>>

_________________________________________________________________

MINUNI , PROFETII , TRADITII MIRACULOASE

La Bobotează, în amintirea Botezului Domnului în Iordan, se face slujba de sfinţire a apei (aghiasma mare). Apa sfinţită are o proprietate interesantă: spre deosebire de apa obişnuită, aghiasma nu se alterează, rămânând proaspătă şi după mai mulţi ani.
Acest lucru se întâmplă numai la ortodocşi. Dacă un om de altă credinţă încearcă să sfinţească apa, aceasta se alterează ca şi apa obişnuită.
Necredincioşii au încercat să găsească alte explicaţii, dar nici una nu stă în picioare.
Unii au încercat să spună că aghiasma se sfinţeşte cu cruce de argint şi că de fapt argintul îi conferă aceste proprietăţi. Numai că la multe biserici (inclusiv la noi în codru) nu există cruci de argint şi aghiasma are aceleaşi proprietăţi chiar dacă se foloseşte cruce de lemn.
Alţii cu încercat să spună că ar fi de vină busuiocul. Numai că există ţări în care nu creşte busuioc şi totuşi aghiasma ortodocşilor de acolo e la fel de bună ca şi a noastră.
În plus, dacă obiectele folosite ar fi de vină, ar trebui să poată face acelaşi lucru şi cei de alte credinţe.
Vedem din cele spuse mai sus, că singura explicaţie pentru nestricăciunea aghiasmei este lucrarea Duhului Sfânt care se găseşte în Biserica Ortodoxă.(reprodus din documentarul de povete ” Haiducul ” ; mai multe indrumari si ganduri >>aici )

Documentar CIVIC MEDIA
Istoria Ungariei are prea multe “gauri negre” facute de Rusia, apreciaza presa maghiara. Momentul controversei KGB vine pe fondul manifestatiilor organizate de opozitie la comemorarea invaziei sovietice din 1956. Chemate la 4 noiembrie de Janos Kadar, trupele sovietice intrau in Budapesta pentru a inabusi Revolutia ungara. Sangeroasa interventie a URSS punea sub semnul intrebarii insesi principiile socialismului. Rusia s-a manifestat impotriva Ungariei si din Romania, informeaza presa online, oferind mai multe exemple. Chiar in zilele in care tancurile “fratilor de la rasarit” striveau sub senile lupta pentru libertate a ungurilor, la 7 noiembrie, in cotidianul “Elore”, oficiosul in limba maghiara al PMR, aparea editorialul “Bizalom” - “Incredere”, semnat de scriitorul Andras Süto, “laureat al Premiului de stat”. Dupa o desantata apologie a Marii Revolutii >>>>>>

Scriu aceste rânduri după ce am predat la tipar o carte , în ediţie nouă, mult îmbunătăţită (sper!) şi definitivă. Pe neaşteptate, în mintea mea s-a ales concluzia finală, pe care nici n-o aşteptam, nici nu ştiam că lipseşte din carte. Astfel că abia acum trag linie şi fac socoteala de pe urmă, adică fac public gândul cu care închei nu numai scrierea şi alcătuirea acestei cărţi, ale cărei pagini cele mai frumoase nici măcar nu-mi aparţin, ci închei şi cercetarea fenomenului legionar, cercetare deloc sistematică ori programată, ci începută din pură întâmplare, în momentul în care, după ce l-am ocolit o vreme, l-am cunoscut pe Petre Ţuţea şi m-am îndrăgostit de el, atât de tare încât i-am putut pune orice întrebare, oricât de incomodă şi de delicată, asupra trecutului său legionar, asupra camarazilor săi.
Poate că ar fi fost mai bine ca aceste rânduri să figureze acolo unde le era locul „natural”, la sfârşitul cărţii, loc impus de cronologia faptelor. Căci, cum spuneam, abia deunăzi mi-am dat seama că pot şi e nevoie să dau o definiţie legionarului, şi nu oricare definiţie, ci definiţia din care să se poată înţelege lucrul cel mai frapant şi de neînţeles până acum: logica, motivaţia celor care au creat în jurul legionarilor diversiunea cea mai amplă şi mai aprig susţinută din toată istoria neamului românesc. >>>>>

“I N T O T H E F I R E” - PLOESTI THE MOST FATEFUL MISSION OF WORLD WAR II de DUANE SCHULTZ aparuta in Statele Unite in Octombrie 2007
Este pentru prima data cind aflu ca, la intinlnirea dintre Rossevelt si Churchill de la Casablanca din Ianuarie 1943, una dintre cele cinci mari probleme ale agendei a fost distrugerea rafinariilor petroliere de la Ploesti printr-un bombardament surprinzator, nimicitor. Naratiunea acestei operatiuni militare, “Ploesti the most fateful mission of World War II” este subtitlul si tema acestei carti a scriitorului american Duane Schultz. Recomand aceasta lectrura cititorilor interesati de adevarul din vremurile acelui razboi care s-a abatut asupra Romaniei, dar in acelasi timp o recomand istoricilor si scriitorimei din Romania drept pilda, sa se invredniceasca si sa se documenteze temeinic si ei, sa abordeze corect si curajos asemenea evenimente pentru conationalii lor. >>>>

Scrisoarea (6) din 20 Dec.1976, de la Pamfil Şeicaru
Va răspund scrisorii dv. lămurind chestia francmasoneriei în România, făcând un scurt istoric spre a înţelege mai bine unele atitudini de acum 60 de ani.
Toată generaţia de la 1848 în grade deosebite de raliere a aparţinut mişcării lui Mazzini. N. Bălcescu a fost membru al organizării carbonarilor. Francmasoneria ducea lupta împotriva absolutismului şi afirmarea principiului de libertate a naţiunilor. Prusia absolutistă, Austria catolică domina Italia, Rusia ţaristă salva pe Habsburgi în 1848. Pentru generaţia de la 1848, francmasoneria era un loc de unde puteau avea relaţii internaţionale care înţelegeau să sprijine aspiraţiile poporului român de a beneficia de dreptul de autodeterminare. Prima lojă francmasonă în România s’a format la Galaţi şi se numea “Steaua României” exact titlul publicaţiei lui Kogălniceanu. Vei rămâne uimit când îţi voi scrie că maestrul suprem, gradul 33 al lojei francmasonice de la Galaţi a fost Cuza, domnitorul de mai târziu. Ai explicaţia operaţiei alegerii la Iaşi ca şi la Bucureşti. >>>>>>>>

Cuvioasa Teofana Basarab, contemporană cu Sf. Nicodim
Cu câteva luni înainte de a trece la cele veşnice, Vlădica Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei m-a chemat la reşedinţa sa din Craiova şi mi-a spus: „Părinte Alexandre, într-un moment de răgaz am făcut o revizie asupra manuscriselor şi fişelor mele de lucru, am găsit câteva teme la care am trudit mult şi care au fost dragi sufletului meu. Îmi dau seama că timpul nu va mai avea prea multă răbdare cu mine şi nu voi reuşi să le finisez pe toate. Am în vedere efortul pe care trebuie să îl fac cu prilejul împlinirii a două milenii de creştinism. Vor fi manifestări în ţară şi în străinătate, congrese, simpozioane, publicaţii, volume de alcătuit. Mă voi dedica în întregime acestora. Conduc comisia de istorie bisericească comparată şi greul îmi va apăsa pe umeri. M-am gândit să îţi încredinţez două dintre temele la care am lucrat. Una este dedicată Cuvioasei Teofana Basarab, fiica lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti şi alta Xilogravurilor în cultura română. Îţi dau tot materialul cules până acum. Te rog să continui această cercetare. Eşti liber să prelucrezi acest material aşa cum crezi de cuviinţă, poţi să faci articole, studii, cărţi, treaba ta. Dacă vei menţiona undeva, măcar într-o notă de subsol, că o parte din documentaţie ţi-a pus-o la dispoziţie Mitropolitul Nestor, voi fi mulţumit. >>>>

Cine îşi mai aminteşte astăzi de Milone Lugomirescu, cel care semna cu pseudonimul “Baba Novac”, primul ziarist cronicar al ortodoxiei româneşti, pe care nimeni din generaţia noastră nu l-a cunoscut nici măcar din scrierile sale şi care timp de peste 30 de ani (1883-1913) a reflectat în “Epoca”, “Apărarea Naţională”, “România liberă” ş.a, viaţa Bisericii noastre strămoşeşti? Pentru a o cunoaşte, el a pătruns în intimitatea acestei lumi aproape interzise, fiind un apropiat al ierarhilor aflaţi la cârma eparhiilor din ţară, îndeosebi al episcopului Dunării de Jos, Melchisedec Ştefănescu, cel care l-a îndrumat în tainele ştiinţelor teologice. După moartea lui, în luna mai 1913, mulţi ierarhi declarau că i-au fost prieteni (vezi şedinţele Sf. Sinod din 20 şi 24 mai 1913, în revista „B.O.R.” din acelaşi an).
La 20 mai 1913, Sf. Sinod, întrunit într-o şedinţă de lucru, i-a evocat personalitatea şi a propus, prin vocea Episcopului Teodosie al Romanului şi Huşilor, să-i fie strânse articolele în vederea tipăririi unei cărţi la Tipografia Cărţilor Bisericeşti: “aceasta ca un omagiu din partea Sf. Sinod a acelei figuri din ţara noastră care a iubit >>>>>>

Personalitate politica complexa a epocii sale,Dr. Vasile Lucaciu,s-a situat in prin planul marilor evenimente sociale,politice si nationale,valorificand la maximum conditiile existente pentru cauza poporului roman.A stiut mai bine decat nimeni altul sa conceapa solutii realiste,specifice de la caz la caz,pe care le-a integrat in ansamblul strategiei si tacticii generale,.in vederea realizarii obiectivelor propuse.
Preotul si omul politic au facut casa buna in cadrul aceleasi persoane intrucat,nu de multe ori a folosit biserica pentru a-si expune cu propriile argumente ideile mobilizatoare pentru pregatirea si infaptuirea Marii Uniri.
Participant activ la realizarea si activarea Memorandumului (1892),alaturi de Ion Ratiu si George Pop de Basesti,la activarea spiritului politic a romaniilor transilvaneni in cadrul Conferintei de la Sibiu din anul 1905,Vasile Lucaciu va actiona ca nimeni altul pentru a slujii interesele neamului in perioada in care a fost pregatita Marea Unire.
Inca de la inceputul primului razboi mondial a militat in directia intrarii Romaniei in razboi alaturi de Antanta.Participa in calitate de presedinte al “Ligii pentru unitatea politica a tuturor romanilor” la diferite manifestatii si activitati politice. >>>>>>

S-a născut la Bucureşti, fiu al lui Gheorghe şi al Măriei. Licenţiat în drept de la Facultatea din Bucureşti, urmează cursuri de „political sciences” la London School of Economics (cu prof. Harold Lasky) apoi în Germania cu prof. Karl Schmidt. Obţine doctorat german cu o disertaţie despre doctrina politică şi socială a lui Lorentz von Stein (autorul unei lucrări despre SOCIAL MONARCHY). Întors în ţară, intră în Partidul Naţional Liberal (Brătianu). Este preşedintele Tineretului Liberal (1937-1946) şi directorul ziarului VIITORUL, organul partidului. În 1947 fuge din România cu soţia şi cu Vintilă Brătianu. E condamnat in absentia la muncă silnică pe viaţă. Stabilit în USA, se alătură CNR-ului prezidat atunci de generalul Rădescu (1949-50), apoi organizează cu acesta Liga Românilor Liberi, separându-se de CNR (Vişoianu). La început, preşedintele Ligii este generalul Rădescu: el se retrage deziluzionat şi preşedinte devine Fărcăsanu (1953-60). Fără fonduri, organizaţia lucrează anemic. La 6 mar. 1953, Fărcăsanu publică o scrisoare în>>>>>

Căpitanul Vasile Jarca – unul din cei trei bihoreni decoraţi cu ordinul „Mihai Viteazul” cu spade la 100 de ani de la nastere si la 29 de ani de la trecerea in eternitate
Iniţiativa de a cunoaşte semenii care s-au „detaşat” de cei mulţi, cu merite deosebite, nu este nouă. Pe plan mondial, ca şi în majoritatea ţărilor, sunt editate periodic, DICŢIONARE, care eternizează memoria celor mai merituoşi din diferite domenii de activitate. Pe plan local este bine cunoscută activitatea profesorului Teodor Neş, care este autorul unui studiu intitulat „OAMENI DIN BIHOR” eşalonat pe două perioade distincte 1848-1918 şi 1918-1940, reuşind să tipărească doar primul volum. Scriitorul Stelian Vasilescu şi-a asumat posibilitatea de a publica conţinutul celui de-al doilea, continuând această iniţiativă prin redactarea unui prim volum, din trei propuse, care să acopere perioada 1940-2000.
Am aflat de acţiuni similare şi în alte judeţe ale ţării. Cititorii, aflând faptele fiecăruia, vor fi cei mai în măsură să facă aprecierile cuvenite. De la aceştia aşteptăm propuneri de personalităţi deosebite pentru a întregi aria de cuprindere a rubricii de faţă. Să nu uităm că Bihorul a dat ţării numeroşi academicieni, oameni de ştiinţă, scriitori, diplomaţi şi militari de carieră. >>>>>>>

SĂ NU UITĂM SĂ NE ADUCEM AMINTE!
ARADUL a fost creuzetul Marii Uniri!
Aici s-au topit într-un singur Gând ideile Unităţii Noastre Nationale!
Aici a fost centrul primei guvernări româneşti asupra Transilvaniei, aici şi-a desfăşurat activitatea, timp de o lună, Consiliul Naţional Român Central, înfiinţat la 30 octombrie 1918 la Budapesta de unde şi-a mutat sediul în 2/3 noiembrie 1918 la Arad, liderii lui fiind avocaţii Ştefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, profesorul Vasile Goldiş, muncitorul Ioan Flueraş.
Aici şi-a avut sediul comanda gărzilor naţionale româneşti, aici a fost redactată Hotărârea istorică pentru UNIRE!
În sala de gimnastică a Şcolii civile de fete, în 3/16 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central stabileşte ca dată a Marii Adunări Naţionale “ziua de 1 decembrie stil nou”.
Privind locul de desfăşurare au rămas în discuţie Alba Iulia şi Blajul, optându-se în cele din urmă pentru Alba Iulia: Alba Iulia a fost unul din cele mai importante centre ale Daciei romane; Alba Iulia a fost centrul celei dintâi uniri politice a ţărilor române, >>>>>

Dosar: CARE ESTE ADEVARUL PRIVIND MOARTEA PATRIARHULUI?
Omerta medicilor in cazul «Teoctist». Procurorii cer o expertiza medico-legala proprie
WWW*TEO
Procurorii Parchetului de pe lânga Judecatoria sectorului 2 au dispus efectuarea unei expertize medico-legale menite sa elucideze imprejurarile in care s-a produs decesul Patriarhului Teoctist. Expertiza dispusa de anchetatori va fi facuta pe baza actelor medicale intocmite in perioada in care inaltul prelat s-a aflat internat la Spitalul Fundeni, institutie spitaliceasca unde acesta a murit dupa ce a suferit o interventie chirurgicala. Institutul de Medicina Legala Mina Minovici are la dispozitie o luna pentru finalizarea acestei expertize, a carei efectuare a fost dispusa de procurori pentru ca procedura intocmirii unui certificat medico-legal de deces, obligatorie in cazul decesului unei persoane aflate in ingrijirea unei institutii spitalicesti, nu a fost respectata in cazul Patriarhului.
In general, in cazuri in care exista suspiciuni de culpa medicala, institutia care trebuie sa se pronunte este Colegiul Medicilor. Pâna in prezent insa, procurorii nu au primit niciun raspuns din partea Colegiului Medicilor, motiv pentru care au dispus expertiza la IML.
La o saptamâna de la moartea Patriarhului Teoctist, Asociatia Civic Media a solicitat procurorului general al României, Codruta Kovesi, investigarea imprejurarilor care au condus la decesul inaltului prelat.Pâna in prezent, procurorii i-au audiat pe medicii Ionel Sinescu si Dan Tulbure, aducându-le la cunostinta si faptul ca va fi dispusa aceasta expertiza. (Sursa: Cristian Stanescu / Gardianul / 15.10.2007) . Potrivit legislatiei in vigoare, moartea Patriarhului Teoctist este «suspecta» >>>Cititi mai mult aici…>>>

Gustav Pordea a fost una din personalităţile marcante ale exilului românesc din Franţa, apărător de clasă al democraţiei sincere şi tradiţionale, analist politic autentic, despre care s-a scris prea puţin - şi uneori cu rea credinţă - iniţiator al unor acţiuni de importanţă majoră ce urmăreau ameliorarea asperităţilor regimului Ceauşescu în anii ’80.
S-a retras dintre cei vii anul trecut (2002 n.a.), departe de ţară, la Biaritz, pe coasta Atlanticului. Ştirea dispariţiei sale mi-a parvenit la New York, nu pe cale oficială ci accidental, printr-o cunoştinţă comună, iar din informaţiile pe care le deţin acum constat că tristul eveniment nu a fost relatat nici în România. Cu alte cuvinte, Gustav Pordea a murit complet ignorat de prima sa patrie, România, pentru care a luptat ca puţini alţii, iar marginalizarea, de către chiar compatrioţii lui, constituia o amară şi nemeritată răsplată. Această tristă realitate ar trebui să constituie o lecţie plină de înţelepciune, beneficiarii ei putând fi toţi cei dispuşi să cunoască mijloacele machiavelice prin care suntem manevraţi de un anume segment al politicului. Apetenţa pe care, în general noi, românii o avem pentru astfel de mijloace detestabile probează incapacitatea noastră ne a ne informa corect. Gustav Pordea provenea dintr-o veche familie românească, de origine celtă din Ardeal, ai cărei înaintaşi apăreau ca nobili români, în documente datând din anii 1360 şi respectiv 1372. Baronul von Bruckenthal, guvernator al Transilvaniei între anii 1774 şi 1787, fondator al muzeului cu acelaşi nume din Sibiu, aparţinea şi el, prin alianţă, aceleiaşi familii. /…/A intrat în corpul diplomatic prin concurs, în anul 1939. Era chargé d’afaires la Haga, în anul 1947, când Ana Pauker, pe atunci ministru de externe al României, a retras acreditarea întregului corp diplomatic român, chemâdu-i la Bucureşti pe toţi componenţii săi. Bănuind ce îl aşteaptă în ţară, Gustav Pordea a decis să rămână în Occident. A trăit un timp în Spania, la sora sa, căsătorită Auschnitt, apoi s-a stabilit la Paris. Aici, iniţial şi-a câştigat existenţa pictând icoane pe sticlă şi ca redactor de limbă engleză la Editura Gallimard. A publicat proză literară, studii de drept internaţional public şi de istorie diplomatică, în aceleaşi domenii susţinând conferinţe în cadrul unor instituţii culturale, academice şi de cercetare ştiinţifică. A fost membru al unor prestigioase instituţii internaţionale: Société d’Histoire Diplomatique din Paris, Academia de Ştiinţe Politice a Universităţii Columbia din New York, Societatea Americană de Drept Internaţional din Washington D.C., Uniunea Mondială a Intelectualilor din Paris, Ordinul Catolic de Malta, fiindu-i conferite unele distincţii, printre care se află şi Medalia de Argint a oraşului Paris. În anul 1971 a fost declarat laureat al Academiei Lutetia din Paris, în 1978 numit şef de lucrări la Institutul de Documentare şi Studii Europene din Bruxelles, iar în anul 1980 i s-a acordat calitatea de Membru de Onoare la Institutul de Înalte Studii Economice şi Sociale din aceeaşi localitate. Atinge apogeul activităţii sale teoretice în anul 1984, prin alegerea sa ca deputat, pentru Franţa, în parlamentul de la Strasbourg, pe listele Frontului Naţional - formaţie de orientare naţionalistă - fapt ce i-a atras antipatia partidelor majoritare franceze, declarate democrate. >>interviul integral >>aici>>